Luni am mers la Colegiul Național „Geoge Coșbuc” din București, partener SEXUL vs BARZA, pentru a le explica copiilor intenția proiectului și pentru a primi feedback de la ei, în timp ce noi lucrăm la noi materiale.
La Universitate am întrebat un grup de fete cum ajung la Coșbuc și una dintre ele mi-a răspuns, zâmbind, „Cu mine”. Două stații de autobuz mai târziu, ne dăm jos pe Calea Moșilor și pornim către strada Olari. Fata care mă ghidează îmi spune că o cheamă Patricia. Mă întrebă lucruri despre mine și îi povestesc despre prezentarea pe care o voi face la liceu. O întreb printre altele cum se informează despre sex, și-mi spune că vorbește cu părinții ei și-i spun că mă bucură. În fața liceului, își scoate cartela și o pune în dreptul unui dispozitiv și poarta se deschide. De la poartă la ușa clădirii liceului, o întreb care e experiența ei de liceancă în Coșbuc. Ea îmi zice că e cea mai bună alegere pe care ar fi putut să o facă. Cum este un loc „intim” (la Coșbuc nu sunt foarte multe clase) și despre cum colegii ei sunt deștepți.
Patricia avea oră de română cu Ioana Nanu, care-i și colega noastră de proiect. Când a apărut ea pe holul liceului, calmă și asezată, s-a risipit mini-ghemul de emoții din stomac cu 50%. Încă 10% din ele s-au dus când bibliotecara liceului s-a dovedit a fi tare drăguță și mi-a pus beamerul și boxele și tot ce mai aveam nevoie la dispoziție, în timp ce o sumedenie de copii tot intrau și ieșeau și îi puneau întrebări la care ea răspundea cu blândețe. Încă 10%, când Alex, un elev din clasa a noua pentru care am organizat prezentarea, m-a ajutat să leg toate cablurile și să pun totul pe poziții.
Pe cele 30% le-am ținut în buzunarele de la blugi, și-am început prezentarea.
Le-am vorbit copiilor despre pornografie, și despre cum în lipsa educației sexuale, e normal ca ei să caute informații (și) în filmele porno. Le-am vorbit despre proiectul nostru și despre munca noastră de culise de până acum. Despre multă muncă de documentare. Despre stabilirea de parteneriate: cu Marie Stopes pentru corectarea materialelor pe care le scriem, cu Accept pentru consultanță pe partea de LGBT, cu Euroregional Center for Public Initiatives pentru consultanță juridică pe partea de drepturile tinerilor. Activitatea noastră s-a înscris în cadrul activităților din Luna istoriei LGBT de la George Coșbuc, așa că le-am vorbit despre diferitele orientări sexuale. La sfârșit, i-am rugat să completeze un chestionar drept feedback pentru proiect și pentru a ne spune ce fel de media consumă și cum o fac. Ce muzică ascultă, ce îi preocupă.
Adolescenții de clasa a noua de la Coșbuc mi-au dat încredere încă o dată că vrem să facem lucruri bune: mi-au spus că le place mult proiectul și au fost deschiși spre el.
Este intenția fermă a echipei SEXUL vs BARZA să facă educație sexuală fără a-i lua de sus pe tineri. Cu acest gând sădit în minte am fost la Coșbuc. Și totuși, m-a luat prin surprindere felul bun în care elevii au primit discuția. Au râs pe înfundate puțin spre cinstea tinereții lor 🙂 și în mare au fost curioși și serioși și deschiși.
Știm că ei nu sunt neapărat norma. Învață la un liceu bucureștean bun, cu profesori care le facilitează cunoaștere în multe domenii. Unii dintre ei au familii în care se discută despre sexulitate (au spus-o ei în chestionarele pe care le-au completat). Însă credem că tonul pe care vrem să-l abordăm este unul bun: a le vorbi tinerilor cu onestitate și deschidere despre teme de educație sexuală este, sperăm, un fel în care putem sădi în ei, pe de o parte, informațiile de care au nevoie pentru a-și naviga debutul vieții sexuale și pe de altă parte, capacitatea de a vorbi cu deschidere despre sexualitatea lor ca adulți, putând astfel fi parteneri egali în relații sănătoase.
Mi-au spus și să nu mai dau așa mult din cap în clipuri, că îi distrage :).
Pentru toate astea, le mulțumesc.