Lucrăm împreună pentru o Europă incluzivă!
Scopul proiectului
Coaliția pentru Egalitate de Gen derulează în perioada aprilie 2021 – martie 2023 proiectul „EGALIS: egalitate de gen prin schimbare socială și educație”, în cadrul programului Active Citizens Fund – Romania, finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.
Pornind de la premisa ca egalitatea de gen trebuie să fie o valoare fundamentală în societate, proiectul EGALIS își propune să acționeze în domeniul care generează schimbarea cea mai profundă: educația.
Rezumatul proiectului
Suntem conștiente că sistemul educațional românesc are mari lacune în ceea ce privește integrarea egalității de gen, atât la nivelul programei și manualelor, cât și la nivelul formării cadrelor didactice, care rămân deseori tributare propriilor stereotipuri și clișee. Aceste lipsuri din educație se transmit mai departe în societate: Barometrul de Gen din 2018 constata persistența prejudecăților cu privire la rolurile femeilor și bărbaților în familie, la locul de muncă și în spațiul public.
Pentru a reduce stereotipurile, prejudecățile și discriminările la adresa fetelor și femeilor și pentru a produce o schimbare structurală, în profunzime, față de mentalitatea patriarhală încă persistentă în Romania, vom adresa problema educației generației tinere, aflate în formare. Generând la nivelul tinerilor schimbări de atitudine și înțelegere a relațiilor dintre femei și bărbați într-un mod egalitar, diferit de relația de subordonare/dominare, urmărim un impact social pe termen lung pentru a rupe cercul vicios al perpetuării inegalităților de gen.
În același timp, proiectul își propune creșterea capacității Coaliției pentru Egalitate de Gen, coaliție ce funcționează din anul 2014. Prin proiect, organizațiile membre vor obține resurse și know-how pentru a-și îmbunătăți procedurile și managementul intern, leadership-ul și comunicarea. Proiectul va contribui la creșterea impactului activităților Coaliției inițiate și derulate pe parcursul anilor anteriori, canalizându-se în mod prioritar pe acele activități ce urmăresc schimbări sistemice, de profunzime. Proiectul va crește posibilitatea Coaliției de a interacționa cu stakeholderii din zona educației în rândul tinerilor (autorități naționale, alte organizații neguvernamentale din zona educației, mediul academic, cadre didactice), pentru a-i angrena în procesul de integrare a principiului egalității de gen în preocupările lor. Din aceste interacțiuni, Coaliția va putea atrage resurse și susținători în atingerea obiectivelor.
Cea mai mare parte a activităților proiectului vizează în mod direct sau indirect tinerii. Promovăm egalitatea de gen în rândul tinerilor prin realizarea de materiale video, ce vor fi postate pe un canal Youtube cu 80.000 de următori, spectacole – lectura despre feminism și ateliere de creare de conținut Wikipedia despre personalități feminine sau evenimente ce vizează femeile. Aceste instrumente sunt gândite într-un context atractiv și relevant pentru tineri, activități la care vor lucra persoane care au deja expertiza în lucrul cu tinerii. Pentru a contribui la crearea unui sistem educațional care sa funcționeze în spiritul educației de gen, vom crea un manual adresat profesorilor pentru predarea egalității de gen și vom organiza evenimente de consultare, procese de testare și identificare a cailor de implementare a manualului la clasă. Altfel, creștem capacitatea cadrelor didactice și le oferim instrumentele necesare pentru a adresa tematica egalității de gen în lucrul cu tinerii.
Feminism pe Youtube și prin teatru
În cadrul proiectului EGALIS, Asociația SEXUL vs BARZA organizează 3 spectacole-lectură la Centrul Național al Dansului București în octombrie-noiembrie 2022, sub tema Cum (n-)avem orgasm, Cum (n-)avem bani, Cum (n-)avem copii. De asemenea, Asociația SEXUL vs BARZA produce 15 videoclipuri care se uită la diferite fenomene și problematici sociale prin lentila feministă.
Proiectul este derulat de Centrul Parteneriat pentru Egalitate (CPE), în parteneriat cu Asociația Front, Societatea Cultural Științifică de Analize Feministe AnA (AnA), Asociația Centrul de Acțiune pentru Egalitate și Drepturile Omului (ACTEDO), Asociația PLURAL și Asociația SEXUL versul BARZA, și beneficiază de o finanțare în valoare de 249.930,00 euro, prin programul Active Citizens Fund România, finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Conținutul acestui website nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021; pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org. Informații despre Active Citizens Fund România sunt disponibile la www.activecitizensfund.ro