Acest episod e, de fapt, prima parte a discuțiilor noastre despre drepturile fetelor minore însărcinate care învață la o școală sau la un liceu de stat.
Când eşti minoră, înseamnă că ai sub 18 ani.
Dreptul la educație
Dacă ești însărcinată, ai dreptul de a-ți continua studiile ca parte a dreptului tău la educație. A fi însărcinată nu duce în niciun caz la întreruperea studiilor și este dreptul tău să termini şcoala sau liceul în școala unde înveţi.
Dacă din motive medicale legate de sarcină nu mai poți să-ţi continui studiile, atunci ai dreptul să lipsesti motivat sau, dacă vrei, să-ţi întrerupi studiile la recomandarea medicului, la fel ca în cazul oricarei alte afecțiuni medicale. Ţine minte că aceasta este numai alegerea ta!
Dreptul la îngriire medicală
Dacă ai împlinit 16 ani, ai dreptul să accesezi serviciile de sănătate sexuală și a reproducerii fără consimțământul părinților, chiar dacă ești încă minoră (art.650 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii).
Prin urmare, dacă ai 16 ani, ai dreptul să mergi singură, fără consimțământul părinților, la medicul de familie, la ginecolog, la medicul de planificare de familie sau la farmacie pentru a cere informații și servicii sau produse în legătură cu viața ta sexuală. Aceasta include orice orice tip de teste sau consultații, dar și contraceptive, procedură de avort, sarcină, asistență maternă sau naștere. Poți, aşadar, decide singură dacă vrei să păstrezi o sarcină sau nu.
Dreptul la confidențialitate
De asemenea, ai dreptul prin lege de a-ți fi respectată confidențialitatea. Asta înseamnă că niciun cadru medical nu are dreptul să-ți informeze familia cu privire la niciun tip de interacțiune cu tine.
Dacă ai sub 16 ani, poţi lua singură decizii privind sănătatea ta în situaţii de urgenţă, când părinţii sau reprezentantul tău legal nu pot fi contactaţi, iar tu, ca minoră, ai discernământul necesar pentru a înţelege situaţia medicală în care te afli.
Când rămâi însărcinată, ai trei opțiuni: te poți decide să faci avort, poți decide să păstrezi copilul sau să îl dai spre adopție. Într-un episod următor vom afla mai multe despre opțiunile de adopție sau păstrare a copilului și despre lucruri ca dreptul de custodie, indemnizația de creștere a copilului pentru mame minore etc.
Până atunci, nu uita: ai dreptul la educație în școală, ai dreptul la îngrijire medicală și ai dreptul la confidențialitate.
Ai grijă de tine!
Adriana
Material verificat și aprobat de echipa juridică a Euroregional Center for Public Initiatives.