Sub birou – 7.03.1991
Sunt Alexandra. Am 4 ani. Îmi place să mă joc sub birou. Sau sub pat. Sau în dulap. În orice loc unde pot să mă ascund și să-mi fac căbănuța mea.
Sub birou e bine, că e mai mult loc și nu dau cu capul de el. Îmi construiesc căsuța mea, unde locuim eu și prietenii mei. Îmi pun perne – sunt cele mai importante, ca să stăm comod, servesc cafele și îmi adun jucăriile preferate acolo. Dacă vreau să fie și mai ascuns, pun o pătură pe birou și atunci chiar am căsuța mea și nimeni nu mă deranjează.
Uneori mă joc cu sora mea și cu Edi. Edi are 10 ani. E drăguț, dar nu prea mă bagă în seamă. Merge la școală cu sora mea. Pe sora mea o cheamă Laura. Și mama lui Edi e prietenă cu mama mea.
Sunt sub birou cu Edi. Nu știu unde e Laura. Sunt doar cu Edi și e bine, îmi place să mă joc cu el. Acum, că Laura nu e pe aici, Edi mă bagă și pe mine în seamă în sfârșit și ne jucăm împreună. Bem cafea, mă rog, nu e cafea, da’ așa zicem noi. Și el e un vecin care îmi admiră casa și vorbim despre copiii noștri și despre greutățile vieții. Ne jucăm de-a oamenii mari.
– Alexandra, vrei să ne pupăm cum se pupă ăia în filme? zice el.
Nu-mi vine să cred. Edi vrea să încerce pupatul ca în filme cu mine! Oare cu Laura i-e rușine? Cum de vrea tocmai cu mine? Inima îmi bate un pic mai tare. Sunt chiar mândră de întrebarea asta. Cum să nu vreau?!
– Da, da, vreau! Da’ cum? Eu nu știu…
– Păi, trebuie să ținem ochii închiși și tu îmi întinzi așa buzele, da?
– Da, bine, așa fac. Hai!
– Da’ promiți să nu spui la nimeni?
– Promit, promit!
– Nici lu’ mama ta!
– Nici lu’ mama! Nu-i spun nimic!
Închid ochii și mă întind spre Edi, îi simt buzele și ceva parcă se mișcă pe ale mele, cred că m-a atins cu limba sau așa ceva. E caraghios. Edi se trage înapoi.
– Gata, așa se pupă oamenii în filme.
– Aha, ce tare! Ne-am pupat ca ăia din filme!
– Deci nu spui la nimeni, da? Rămâne secretul nostru!
– Da Edi, e doar secretul nostru!
Sunt foarte vesela că Edi mi-a arătat cum se pupă ăia din filme, așa că îi povestesc și lu’ mama .
Îi spun că e un secret și o pun să promită că nu zice la nimeni. Mama promite, da‘ nu pare să se bucure așa tare ca mine, e mai mult surprinsă.
Și nici n-am apucat să-i povestesc bine, nici nu termin bine de povestit, că mama o și sună pe mama lui Edi și-i povestește cum m-a învățat Edi să ma pup ca ăia din filme.
– I-auzi, dragă, cu ce se ocupă fi-tu! …Da, da…păi a zis că s-o învețe să pupe ca în filme…Păi și io cred că merită o discuție… Ei! Hai, mă,… acum nu tre’ să-l bați, nu, nu! Să nu-l bați tu, pedepsește-l, dacă vrei, da’ nu fii nici tu așa dură acum.
Pe Edi îl așteaptă mare ceartă. Mă simt brusc foarte vinovată. Of, de ce i-am zis? Acum s-a dus tot secretul nostru. Probabil Edi nici n-o să mai vorbescă cu mine. Încerc să-i explic lu’ mama că era un secret, da’ mama parcă nu mă aude. Nu înțelege că Edi n-a facut nimic rău și că eu eram fericită că ne-am pupat. Și că ne-am jucat împreună, și că m-a băgat în seamă. Mama nu înțelege nimic.
Ce-a făcut săracu‘ Edi? De ce să-l certe? De ce să fie pedepsit? Doar pentru că m-a învățat ceva nou, pentru că a băgat în seamă o pitică gură spartă. Of! Poate suntem prea mici să ne pupăm ca în filme, da’ nu e ceva așa de rău, n-am bătut pe nimeni, n-am stricat ceva, doar am încercat împreună să ne pupăm ca ăia din filme.
Filme și fluturi în pantaloni – 14.04.1994
Sunt Alexandra. Am 7 ani. La bloc am descoperit că, dacă vrei să oftici pe cineva, îi arăți doar degetul mijlociu ridicat și poate să iasă cu bătaie. Sunt tot felul de băieți mai mari cu care am început să joc fotbal și ei mereu sunt cu degetul ăla pe sus. L-am mai arătat și eu, dar vreau să știu ce înseamnă, ca să nu mă fac de râs, ca atunci când, la „v-ați ascunselea”, am strigat „Nu e, nu e, cea mai mare muie!” și nu știam ce înseamnă „muie” și toți așa au râs de mine.
– Tată, ce înseamnă semnul ăsta?
– Aham , degetul…ai văzut degetul… unde l-ai văzut?
Of. De ce trebuie să pună ei mereu alte întrebări ? Nu-mi place că, mereu când eu întreb ceva ce nu știu, ei se poarta ca niște detectivi.
– Păi, nu știu unde l-am văzut exact. L-am tot văzut în multe locuri, l-am văzut desenat undeva, la metrou.
– Tz, tz! E o înjurătură foarte urâtă și foarte vulgară, nici nu trebuie să te intereseze. Vine din engleză, de la fuck you, e o înjurătură de-a lor.
– Și ce înseamnă fuck you?
– Înseamnă… e cum ai zice du-te dracu, da’ să nu arăți nimănui degetul ăsta, da? E foarte urât și necivilizat!
Nu prea știu engleză, da’ am învațat să zic I love you și știu că you înseamnă tu, deci cuvântul fuck trebuie să însemne și du-te, și dracu. Cam ciudat.
Ce îmi mai place să fac și nu am voie e să mă uit la oameni cum se pupă în filme, sunt așa… mai interesanți când se pupă. Când încep să se pupe, parcă îmi bate inima mai tare, am așa, niște senzații. Mama și tata nu prea se pupă ca în filme. Mama nu prea se lasă s-o pupe tata; de obicei se supără și face o voce plângăreață: „Mmm!!! Ai mâncat usturoi!!! Hai, mă, Costi, lasă-mă să spăl vasele! Hai, mă, încetează, știi că-mi vine să vomit de la usturoi!!!”
Pe tata nu-l supară nici usturoiul, nici chiotele lui mama. Și nici nu se prea lasă până n-o pupă, o apucă de obraji și o trage până reușește să-i dea un fel de pupic. „Hai, mă, pisicuța mea, abia am gustat! Hai, lasă-mă să te pup!”; „Da’ nu-mi place, ți-am zis că nu suport usturoiul, nu-mi face nicio plăcere!” Mama se lasă până la urmă pentru un pupat mai scurt și pe urmă se miorlăie mai departe, de parcă usturoiul o să-i rămână pe buze toata viața. „Știi că nu suport usturoiul, ceapa și brânza și mereu faci așa! E grețos!”
Sunt drăguți când se alintă, da’ niciodată nu se poartă ca-n filme, nu sunt așa agitați, ca în filme, când ăia se pupă și se tot pupă, așa, cu pasiune, și se dezbracă unul pe altul, și pe urmă sunt dezbrăcați și corpurile lor se lipesc unul de altul… Huh… Când văd asta, mi se întâmplă ceva, se întâmplă ceva cu mine, cu corpul meu, mă simt altfel. Și nu doar că-mi bate inima sau am un tremur în stomac, mai e ceva! E ceva acolo, jos, de undeva dintre picioare, parcă mă gâdilă, parcă e un fluture care bate tare din aripi. E ceva nou! Undeva, adânc, în mine, e un gâdilat, un tremurat, e ceva care parcă mă face să tremur cu totul. E ciudat, mi-e frică să mai întreb ceva și despre asta. Poate trebuie să fac pipi mai des! Mai ales că mama schimbă canalul de fiecare dată când se începe serios cu pupatul. Dacă nu o face ea, dacă nu e ea la telecomandă, atunci schimbă tata repede canalul. Parcă ar ști de fluturii mei din chiloți. Mereu schimbă canalul pe alt post când devine interesant, când încep ăia să se dezbrace, când îmi place mie mai mult. Poate nu le plac oamenii dezbrăcați. Poate că nu e frumos să stai dezbăcat când apari la televizor, e rușine, e ca și cum ai fi dezbrăcat pe stradă. Nu știu, de fapt, ce nu le place la oamenii dezbrăcați, da’ nu pot să-i întreb. Nu mai vreau să-i întreb nimic. Da’ atunci mie de ce-mi plac oamenii dezbrăcați? Oare nu sunt la fel ca mama și ca tata? Eu de ce sunt altfel, de ce-mi plac lucruri care nu ar trebui să-mi placă?
Când apar oameni dezbrăcați, mami și tata se poartă de parcă ar fi niște știri foarte neplăcute, cu crime și lucruri groaznice, pe care nu vor să le vadă și pac! schimbă canalul. Da’, dacă stau să mă gândesc, la știri se uită foarte mult și nu prea schimbă canalul când sunt știri, chiar mai și discută uneori despre crime și la filme polițiste se uită de multe ori… Aoleu, e mai rău să te uiți la filme cu oameni dezbrăcați decât la filme cu crime și mortăciuni?!
Cuvinte porcoase – 18.03.1993
Sunt Alexandra. Am șase ani.
Stau la masă cu mami și cu tata și vreau să-i întreb ceva important. De obicei, când îi întreb cuvinte noi, le place să-mi răspundă.
– Mami, ce înseamnă „du-te-n pizda mă-tii”?
– Vai de mine, Alexandra! Unde ai învățat să vorbești așa? Cine te-a învățat să vorbești așa?
Of, știam eu că e ceva rău. Lucică e vecinu’ meu de la doi. Mă joc mereu cu el, e de vârsta mea. Da’ e cam zăpăcit, țipă mereu, de multe ori sare la bătaie și mereu când spune cuvinte mai rușinoase e foarte fericit. Odată cred că mi-a arătat și puța lui, deși eu n-am vrut s-o văd. Da’ așa e el, e obsedat de puță și de cuvinte din astea mai… „porcoase”, cred că se zice. Eu nici nu prea le înțeleg, decât pe unele dintre alea pe care le-am auzit, da’ el știe multe și așa-i place, să le strige mereu. Și e așa de hotărât, că mie mi-e rușine să-l întreb ce înseamnă. Odată cred că și-a dat seama că nu știu ce înseamnă „muie”, fiindcă am repetat și eu veselă ceva cu „muie” și a început să facă tot felul de glume tâmpite.
– Păi, am auzit la Lucică, el zice mereu asta.
Tata se uită încruntat la mine.
– Ti-a zis ție așa ?
– Nu mie, i-a zis unui alt baiat.
Nimeni nu mai zice nimic. Mă uit în farfurie, mă uit la mama, mă uit la tata. Văd că mama se uită la tata încurcată și parcă deranjată. Și aud cum tata mestecă mâncarea și înghite. Nu se uită la mine. Totuși, merit să înțeleg și eu ceva.
– Deci, ce înseamnă „du-te-n pizda mă-tii”?
Mama e iritată.
– Nu mai repeta expresia asta! E o expresie foarte urâtă, să nu mai folosești expresia asta niciodată! Niciodată să nu vorbești așa!
– Ce-i aia o „expresie”?
– Of! Nu știi ce-i aia o expresie?
Tata intervine și el, cam deranjat.
– Măi, e o înjurătură, e foarte vulgar, e ca și cum ai zice „du-te dracu”. Înjurături, Alexandra, să nu folosești niciodată limbaj din ăsta urât. Numai oamenii de pe stradă vorbesc așa!
– Da’ ce înseamnă „vulgar”? Și ce înseamnă „pizda mă-tii”? Ce e așa urât ?
– Of, nici nu trebuie să știi exact ce înseamnă, sunt niște cuvinte urâte, jignitoare, numai oamenii needucați vorbesc așa, tu n-o să vorbești așa niciodată! Cuvintele astea nu există pentru tine.
Tatei pare că nu-i place discuția. Cred că nu se simte bine. Nici eu nu mă simt prea bine, cred că am făcut ceva rău. Of, e complicat să ai șase ani și să ai multe întrebări.
Prezervativul – 05.04.1993
Sunt Alexandra, am 6 ani jumate. Am tot auzit băieții de la bloc vorbind de „prezervative”. Habar n-am ce sunt ales, dar sunt din în ce mai curioasă, pentru că mereu când aud că se vorbește de ele, simt că e ceva în neregulă. Lucică, vecinu’ meu de la doi, mereu vorbește de prezervative și folosește și tot felul de cuvinte pe care eu n-am voie să le spun.
– Lucică, ce sunt alea „prezervative”?
– Sunt chestiile alea subțiri, pe care ți le pui pe pulă, dacă vrei să te fuți!
Eu nu știu exact ce înseamnă „să te fuți”, dar mi-e rușine să întreb mai multe, n-am încredere în Lucică, râde de mine pentru că nu știu toate chestiile astea, cum să zic, soră-mea le zice „chestii porcoase” și, oricum, e ciudat să vorbesc lucrurile astea cu Lucică.
Lucică e mereu foarte fericit când spune cuvinte urâte, care nu se spun, cuvinte interzise, din astea cu… pulă, să fuți, muie, coaie. Eu știu sigur ce înseamnă „pulă”, nu e așa greu să-ți dai seama. Dar știu că lui mama și lui tata nu le plac oamenii care vorbesc cu ”pu… și pi…”. Așa zic ei la cuvintele urâte, ,,cuvinte cu pu… și pi…”, da mie nu mi se par urâte, mi se par caraghioase, adică ce e așa urât nu înțeleg. Cred că e urât să vorbim despre lucrurile astea. Adulții nu vorbesc niciodată despre ,,pu… și pi’’, da’ nu știu de ce nu e voie.
– Auzi, Lucică, da’ cum arată prezervativele?
– Sunt lungi, așa, ca niște tuburi și sunt transparente; sunt așa, subțiri, ca să poți să le pui pe pulă!
Am văzut la mama și la tata, pe dulap, în cameră, o chestie lungă transparentă cu care am vrut să mă joc și nu mi-au dat voie voie, da mi-au zis că se numește „eprubetă” și au zis că folosește la spital la ceva. Arată exact ca un tub, transparent, de sticlă, poate ăla e un prezervativ, așa zic mama și tata la prezervativ: „eprubetă”? Sau m-au păcălit? Poate prezervativ sau eprubetă e același lucru, da’ nu e neplăcut să pui așa ceva pe puță?
Suntem la masă.
– Îîîîîî, auziți, ce-s alea „prezervative”?
Mama devine serioasă și îngrijorată. Începe să strângă de pe masă farfurii și tot ce apucă și se tot foiește.
– Costi, explică-i tu!
Tata se uită în farfurie ca și cum mâncarea îi face probleme.
– Păi, Alexandruța, hm, „prezervativul” e ceva care te protejează de copii.
– Te protejează de copii. Cum adică? De care copii?
– Te protejează, adică te ajută să nu faci copii, adică să nu rămâi însărcinată.
Pauză.
– …te protejează și de boli, adică când… hm, uneori poți să iei boli mai ușor și e o metodă de protecție… da, deci o metoda de protecție. Da, asta e, o metodă de protecție.
Pauză.
– Ce vrei să-ți mai explic? N-ai înțeles?!
Liniște.
Ce să mai zic, deci nu vrea să-mi spună ce e exact. Nu vrea, eu simt că nu vrea. Simt că vorbește altfel decât când vorbim de altele, că nu spune ce vrea să spună.
Lucică a zis că e pentru pus pe pulă, tata zice că e o metodă. Dacă stau să mă gândesc bine, cred că e ceva bun prezervativul. Aș vrea să-l rog să-mi arate unul, da’ nu cred că o să vrea, nu-i plac discuțiile astea nici lui, nici lui mama. Și eu am mereu atâtea întrebări.
Rușinea, Adam și Eva – 23.05.1995
Sunt Alexandra. Am 8 ani, în curând o să împlinesc 9. Trebuie să fac prima comuniune. La catolici toți copii trebuie să facă la un moment dat prima comuniune și să-l primească pe Dumnezeu. E un fel de slujbă specială. Și sora mea a făcut prima comuniune. Am fost și eu acolo, a primit un fel de biscuite rotund fără gust și a băut niște vin. Era îmbrăcată ca o mireasă, așa trebuie să te îmbraci, era așa frumoasă. Am fost puțin geloasă, voiam și eu sa arăt așa, ca o prințesă, și să mă bage și pe mine lumea în seamă. Acum o să fie momentul meu. Abia aștept să mă costumez toată în alb și să-mi fac părul cu floricele albe și panglici albe!
Până atunci trebuie sa merg la catehism, care nu știu ce înseamnă, da’ e ca la o oră de religie. Merg în fiecare săptămână la catehism. Acolo e un preot, destul de simpatic, care ne vorbește despre multe lucruri. Nu mi-am făcut prieteni la catehism, pentru că ceilalți copii sunt destul de absenți. Stăm toți cuminți și ascultăm, chiar dacă ne interesează sau nu ce povestește domnul preot. Când nu mă mai interesează ce zice, mă gândesc la alte lucruri și uit că sunt acolo, dar știu să mă prefac, că sunt acolo, mă uit mereu în față, mai dau din cap. Vorbim mult despre fapte bune și lucruri frumoase din Biblie. Am mai auzit poveștile astea și la școală, la ora de religie, unde vine câte-o măicuță, pe care o numim „soră” și tot așa ne spune ce importante sunt lucrurile și faptele bune.
Domnul ăsta de la catehism ne-a povestit și despre cum au apărut oamenii pe pământ. Am mai auzit și povestea asta, mi se pare foarte ciudată. Cică la un moment dat erau doar doi oameni, un el și o ea, Adam și Eva îi chema. Locuiau într-o grădină perfectă și frumoasă și stăteau tot timpul dezbrăcați. Aici apare ciudățenia, n-am înțeles cum de stăteau fără haine, nu știau că sunt dezbrăcați, din cauza asta nici nu le era rușine și se simțeau bine așa. Doar că Eva a făcut tot felul de prostii, a mâncat dintr-un măr foarte gustos, din care n-avea voie să mănânce, și deodată și ea și Adam au scăpat de orbirea aia temporară și au văzut că sunt dezbrăcați. Dacă au văzut asta, li s-a și făcut rușine și de atunci omenirea a început să aibă toate problemele. L-au supărat pe Dumnezeu că au mâncat din mărul ăla foarte bun, din care n-aveau voie. Da’ ce Dumnezeu e și ăsta, care nu-ți dă voie să mănânci din ce e mai bun? Am încercat să întreb asta, am încercat să întreb și cum era treaba cu dezbrăcatul, dar mereu răspunsurile sunt aceleași. Când e vorba de Dumnezeu orice se poate și el e bun, chiar dacă se poartă rău.
Mie mi se pare trasă de păr povestea asta, dar n-am cui să spun asta. Cum adică doi oameni nu-și dădeau seama că sunt dezbrăcați? Credeau că au niște haine pe ei, se vedeau îmbrăcați și brusc n-au mai văzut hainele? Și de ce li s-a făcut rușine? De cine? Oricum erau doar ei doi… Și dup-aia și-au făcut haine din frunze și toată lumea de-atunci stă îmbrăcată. Și nimeni de atunci n-a mai avut ideea asta să umble dezbrăcat? Doar doi oameni au decis că noi toți întotdeauna o să purtăm straturi, straturi de material pe noi? Aș fi vrut să întreb de ce oamenii trebuie să poarte haine, pentru că animalele nu poartă haine. Adică înțeleg că iarna e frig, da vara e așa cald, că am putea sta foarte bine dezbrăcați de tot și tot am muri de cald. Animalele nu au rușine? Știu că și ele simt și de multe ori seamănă cu oamenii. De ce nu le e rușine? Și de ce oamenilor le e mereu rușine? Aș fi vrut să întreb dacă și în alte religii e tot așa, dacă, peste tot pe lume, oamenii cred că e rușine să fii dezbrăcat. Dar n-am mai întrebat, m-am învățat de la mama și tata că adulților nu le place când pui întrebări din astea.
Mie-mi place când oamenii sunt dezbrăcați, parcă nu e nimic de ascuns, sunt exact așa cum suntem toți. Și-mi place să stau dezbrăcată acasă, am înțeles că pe strada e rușine, că te vede lume care nu te cunoaște, da eu nici acasă nu prea pot. Mama mai umblă dezbrăcată după baie, se dă cu tot felul de creme. Uneori și sora mea mai mare zace în prosop la televizor, în prosop e mult spus, cu un sfert de prosop pe ea, și așa noi fetele mai putem să stăm goale prin toată casa, dar tata n-ar face asta niciodată și nici nu e de acord, mereu zice că nu e frumos, că nu se poate așa ceva. Pur și simplu nu se stă dezbrăcat nici afară, nici în casă. Trebuie să fim „civilizați”. Mereu aud cuvântul ăsta când vreau să fac ceva altfel decât toată lumea.
by Alexandra Luvin_Yoyo
