Mai devreme sau mai târziu, noi, internetul și relațiile noastre ne vom ciocni. Cine va fi responsabil pentru lovitură?
2007. Am 17 ani. Cu câtva timp în urmă, l-am cunoscut pe prietenul meu, Marius, prin last.fm, singurul meu cont mai activ pe internet, unde nu petrec foarte mult timp. Marius e cu patru ani mai mare decât mine și lucrează ca programator în București. Într-o zi, îmi face o adresă de e-mail la Gmail: Yahoo e varză, după el. Nu prea mă pricep, așa că zic neutru „OK”.
2008. Ne certăm super tare, pentru că nu vreau să vorbesc cu el pe Skype. Și, dacă vorbim pe Skype, nu vreau în niciun caz ca el să îmi trimită linkuri în timp ce vorbim. Să fac ambele lucruri simultan e prea stresant pentru mine. Doi ani mai târziu, pe la 20 de ani, aproape mă despart de el pentru că, în timpul unei conversații, îmi povestește cum a vorbit cu un prieten despre ce-a postat pe facebook un al treilea prieten. Eu nu am cont de facebook. Altă dată mă enervez și țip că Twitter, unde la fel, n-am cont, e o mare pierdere de vreme. Între timp, Marius a ajuns să-mi trimită 10++ linkuri pe Skype pe zi. Mă întreabă mereu dacă m-am uitat pe ele. Dacă nu am făcut-o, se supără foarte tare și uneori devine agresiv verbal. Are senzația că nu mă interesează lumea lui interioară – spune că trimisul de linkuri e modul lui de-a comunica. La puțin timp, găsește o soluție mai bună : mă pune să activez Google Reader și să îi urmăresc acolo postările, în mod constant. Își exportă feed-urile către contul meu și îmi recomandă ce să urmăresc. Mă întreabă mereu dacă am văzut ce a shareuit. La sfârșitul lui 2010 nu mai suntem împreună. Un an mai târziu, încă îl spionez pe Google Reader.
2011. Locuiesc în Germania și ajung să-l cunosc pe Thomas. Îl plac în multe feluri. Sunt însă puțin dezamăgită că nu e chiar în temă cu serviciile de e-mail: îmi scrie de pe adresa lui de la gmx.de, ceea ce mie se pare varză. Așa că îl ajut să își facă o adresă de Gmail. La scurt timp, îi explic cum ar putea să citească mai ușor știri folosind Google Reader. Îmi export feed-urile către contul lui. El e destul de mulțumit cu adresa lui de Gmail. Folosește Google Reader de două ori. Cât despre mine, când Google Reader avea să moară, m-am simțit ușurată: o obsesie mai puțin pe internet. Contul de facebook însă n-am de gând să-l dezactivez, căci petrec destul de mult timp pe el. Și vorbesc foarte des pe Skype cu ai mei, care sunt în România.
Deci în ce măsură putem spune tehnologia e bună sau rea ? Cred că mai degrabă punem spune că relațiile noastre sunt bune sau nocive. Că fiecare dintre noi e construit diferit.
Suntem două persoane diferite, eu și Marius. El a pus foarte multă presiune pe mine să îmi schimb obiceiurile în legătură cu internetul. Eu n-am pus deloc presiune pe Thomas. Și în același timp, suntem două persoane diferite, eu și Thomas. Din lucrurile pe care i le-am împărtășit eu în legătură cu internetul – lucruri pe care le învățasem în fosta mea relație –Thomas a luat ce era util pentru el și a rămas consecvent obiceiurilor sănătoase pe care le avea înainte de-a mă cunoaște. Citește câteva articole în ziare online, se uită la un clip, își verifică scurt mailul. Apoi închide laptopul și iese afară la soare. Însă eu, cititoare en gros de mică, am picat mai ușor în groapa fără fund și plină de cunoaștere a internetului, spre care m-a împins într-una primul meu prieten.
Dependență de internet?
Salt scurt. În fața unui spital psihiatric cu o prietenă, care are o depresie. Trebuie să rămână acolo câteva zile. După ce semnează hârtiile de internare, țipă și plânge pentru că nu i se dă voie să ia laptopul cu ea în salon. Cu numai câteva zile înainte, posta pe facebook o poză cu statusul „Sunt o superwoman și o să vin să te salvez!”. Fotografia a primit mai mult de 60 de Like-uri. Nu are o ocupație stabilă și situația ei financiară nu e foarte sigură. Postează pe facebook în fiecare zi: mereu poze în care e foarte frumoasă și pare foarte fericită. Apoi tot verifică cine i-a dat Like și se gândește ce cred prietenii ei despre ce-a postat. Devine nervoasă dacă nu își verifică facebook-ul. De curând a încercat să se sinucidă.
Are raportul nostru cu internetul nevoie de terapie ? Sau avem noi nevoie de terapie ?
A produce în loc de-a consuma
2012. Câștig o finanțare și pornesc SEXUL vs BARZA. Mă ocup aici de site, scriu articole ca acesta de față, concep scenariile pentru clipuri și lucrez în fața camerei, învăț mai bine ce trebuie să facă un Social Media Manager. Pentru prima dată, nu mai consum internet, ci produc eu însămi media și folosesc mediul online ca să îi învăț pe alții ceva.
Tot în 2012 încep să îl încurajez pe Thomas să-și facă un blog, unde să arate toate lucrurile mișto pe care le face: de la muzică, la teatru, la activitățile lui de inginer constructor. Încet-încet, îl conving și își face blogul. Când trebuie să dea share la primul blogpost pe facebook îi e jenă. Îi scriu eu statusul și dau share. Thomas se aruncă teatral pe pat și strigă „Cred că mor!”.
De-acum și eu, și Thomas avem un site. Scopul lui e să aibă un catalog personal online cu toate lucrurile pe care le face. Scopul meu e să educ un public cât mai larg pe teme de educație sexuală. De-aia eu, spre deosebire de Thomas, sunt nevoită să investesc mult timp în rețele sociale. Cu toate astea, am des sentimentul că, dacă Thomas ar trebui să se ocupe de SEXUL vs BARZA și de conturile de pe rețelele sociale asociate, ar face asta mult mai organizat. Într-un fel care ar denota mai puțină dependență de facebook și mai multă concentrare pe a rezolva lucrurile. Pentru că suntem două persoane diferite.
Prietena mea care suferea de depresie e mai bine. Nu mai are internet pe mobil. Are, la rîndul ei, un blog cool, în care îi face bine să-și investească energia.
A explica vs a căuta pe Google
2014. Am 24 de ani. Eu și Thomas ne-am mutat la Berlin. Noul lui angajator l-a căutat pe Google înainte de interviu și i s-a părut interesant că un tânăr inginer are o pagină web.
Newsfeedul meu de facebook este acum gol. M-am dezabonat de la toate feed-urile tuturor prietenilor (da, se poate!). De pagina de facebook a SEXUL vs BARZA se ocupă în principal Monica. Pe lângă asta, am descoperit că am un talent pentru Twitter și am câștigat ceva bani twiterrind profesional.
De curând voiam să îi arăt lui Thomas discursul de inaugurare a lui Ellen Degeneres de la Oscaruri. „Cine e ea?”, mă întreabă el. Pun pauză la videoclip, deschid o filă nouă și vreau să o caut repede pe Google pe Ellen, ca să îi explic lui Thomas cine-i tipa. „Ce faci ?”, îmi zice el. „Ne uităm acum la discursul ei, nu ? Nu poți să-mi zici în două fraze simple cine e ?” Pot, sau puteam cândva. O să încerc să o fac.
Epilog
La scurt timp după ce n-am mai fost împreună, Marius, care între timp s-a mutat în München, a cunoscut pe altcineva pe internet: o fată din Malaezia. Au avut o relație la distanță timp de cam trei ani. Apoi, la puțin timp după ce s-au despărțit, el a început o relație cu o fată din China, care, atât cât pot să-mi dau seama de pe profilul lui de facebook, locuiește în Londra. Am văzut asta când eram la calculatorul altcuiva. Altfel i-am dat block.
Unele nume au fost schimbate.
